Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zapadă Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică gramadă De oameni trişti şi îngheţaţi, Cu lanţuri ferecaţi. Sărmani!... de şase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost, nici zare. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel şir de osândiţi! Pe vânăta lor faţă Necontenit sunt pălmuiţi De-un crivăţ plin de gheaţă, Şi pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud. În urma lor şi pe-mprejur Cazaci, başchiri sălbatici, Cu suliţi lungi, cu ochi de ciur Alerg pe cai zburdatici, Şi-n zarea sură stă urlând, Urlând lupul flămând. Dar unde merge-acest popor Ce nu mai are-n lume Nici o sperare-n viitor, Nici patrie, nici nume?... Se duce, şters dintre cei vii, Să moară prin pustii. Palid convoi, pierdut, uitat, Coloană funerară, Ea poartă-n frunte un stigmat... Amorul sfânt de ţară! O! sfânt, sublim, ceresc amor, Câţi pentru tine mor! Ah! câţi martiri pentr-un cuvânt, Un dor de libertate, Cu zile mers-au la mormânt Prin răzbunări turbate! Câţi au format grozavul şir, Pohodul la Sybir! Acum coloana s-a oprit Sub crivăţul de noapte. Din sânu-i rece, amorţit, Ies dureroase şoapte. Toţi se înşiră-acum în rând, Gemând şi tremurând. Un comandant, aprig călău, I-adună ca pe-o turmă Şi-nseamnă chiar pe biciul său Câţi au căzut în urmă; Apoi în vânt cu aspru glas Dă ordin de popas. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb şi troienit, Sub negura geroasă, Şi stă gramadă la un loc, Făr-adăpost, nici foc. Cu pieptul pe omăt lungiţi, Sărmani! adorm îndată, Visând de câmpii înfloriţi, De ţara depărtată, Şi pieptul lor plin de amar Se bate tot mai rar. Unul prin vis vede plângând O mamă-mbătrânită. Altul se-ngâna dezmierdând Soţia lui iubită, Şi toţi pe sub genele lor Au lacrime de dor. Ei dorm adânc! ş-al nopţii vânt Cu şuier viscoleşte; Ei dorm adânc; şi pe pământ Mereu troianul creşte, Şi stelele, privind la ei, Plâng lacrimi de scântei. Treptat, omătul spulberat Se-ntinde ca o mare, Şi creşte, şi sub el, treptat, Convoiu-ntreg dispare, Şi-n zori tot câmpu-i învelit C-un giulgi nemărginit. Au fost! acum ei unde sânt?... Un cârd de vulturi zboară Pe sus c-un repede avânt Şi iute se coboară, Iar dintre brazi vine urlând, Urlând lupul flămând!...