Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă... Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!" Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt, Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă Zbura ca o lumină de glorie mareaţă, Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari Treceau lucioase umbre de eroi legendari. Opinca-i era spartă, căciula desfundată, Dar fruntea lui de raze părea încoronată. Calică-i era haina, dar străluceau pe ea Şi crucea "Sfântul Gheorghe" ş-a "României Stea". Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Şi vede nu departe în faţa lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag, Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă, Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă. Deodat' el dă cu ochii de searbădul român Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân, Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede Când crucea "Sfântul Gheorghe" pe sânul lui o vede Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el Şi-i zice cu blândeţe: "De unde vii, străine?" "Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine." "Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?" "Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat." "Dar pentru care fapte?" "Ştiu eu?... Cică drept plată Că am luat eu steagul reduţei... şi pe dată Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şant..." "Dar ce rang ai, voinice?" "Am rang... de dorobanţ!" Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul, Se-ntoarce, dă un ordin... Pe loc, tot regimentul Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor Românul care pleacă trăgând al lui picior.