Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele; Cârdurile de cocoare, înşirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. Vesela verde câmpie acu-i tristă, veştezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se dezlipesc, Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. Din tuspatru părţi a lumii se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri. Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare! Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, câinii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.