Sus in deal la manastire, Plânge sora-ntr-o gradina, Plânge noaptea si suspina Dup-a lumii fericire: "De când eu eram copila Sunt de toti ai mei uitata si de rude fara mila In pustiuri lepadata! Fara vina, din nascare Ma vazui eu pedepsita, si de-a lumii dezmierdare Ma simtii in veci lipsita! In amar traind de mica, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, si, ca pomul ce jos pica, Viata-mi cade fara vreme! Ah! sfârseasca-se indata Asta viata de durere! Vie moartea asteptata Ca o dulce mângâiere!" “Ce spui, draga surioara? (Zise hotul din padure) Cu-ai tai ochi ca doua mure, Tu, frumoasa lacrimioara, Tu sa mori, dulce minune! si de Domnul nu-ti e frica? Draga sora tinerica, Fa trei cruci s-o rugaciune. De vrei ochii sa-ti luceasca Intr-un rai de veselie, si ca floarea din câmpie In piept inima sa-ti creasca, Hai cu mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plaiesii trec in vale Pe cararea ce se pierde. Sa vezi soimul de pe stânca Cum se-nalta, se izbeste Peste corbul ce zareste In prapastia adânca. Iar ciocoiul cum se pleaca De ma vede la potica! Cum, smerit, in genunchi pica si de fala se dezbraca! Am doi zmei de buna cale, Doi!... nici vântul nu-i intrece! Am tovarasi doisprezece, si la brâu patru pistoale. Am la piept o cruciulita Cu lemn sfânt, cu moaste sfinte, si-n piept inima fierbinte, Ca fierbintea ta gurita. Am o piatra nestemata Care noaptea viu luceste, Precum ochiu-ti ce pândeste Fericirea departata. Lasa tot, neagra chilie, Comanac, matanii, rasa, si de vrei a fi voioasa Ca o zi de voinicie, Vin’ in lumea fericita Cu voinicul ce te cheama, Caci cu dânsul nu e teama De-a mai fi calugarita!” De-a mers sora, nu e stire; Iar de-atunce prin gradina Nici nu plânge, nici suspina Nime-n deal la manastire.