Ştefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: "Domn viteaz! Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?" "Ah! îmi plâng ostaşii mei Morţi, luptând ca nişte zmei! Codrul zice: "Dragul meu, Încetează plânsul tău, Căci din brazii mei trufaşi Face-ţi-oi voinici ostaşi Ca să scapi biata moşie De păgâni şi de urgie". "Fă!" răspunde mult voios Domnul mândru, inimos. Codrul puse a vui, Brazii a-şi însufleţi, Pe stejari a mi-i trezi. Iar copacii mari şi mici Se făceau ostaşi voinici, Şi spre domn înaintau Şi din gură cuvântau: "Să trăieşti, măria-ta! Hai la luptă, hai, Ştefane; Du-ne-n oardele duşmane!" Ştefan-vodă-nveselea Şi la luptă purcedea Peste munte şi muncel Cu tot codrul după el. Vai de ungurul semeţ Ce lupta c-un brăduleţ! Vai de leah, vai de tătar Ce luptau cu un stejar!