Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce şi iubită a sufletului meu! Şi care-odinioară luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singură şi eu! O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină! În veci printre steluţe te cată al meu dor, Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor. Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă Ca trista vecinicie e fără de trecut! Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare! Simpri! măreţe visuri de falnic viitor! V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor. V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire, Stelută zâmbitoare dincolo de mormânt! Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine, O, dulce dezmierdare a sufletului meu! Şi multă fericire ai revărsat în mine Pe când eram în lume tu singură şi eu! Frumoasă îngerelă cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit, Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit. Un suvenir, comoară de visuri fericite, De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări, De zile luminoase şi îndumnezeite, De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări. Un suvenir poetic, coroana vieţii mele, Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea, Şi care se uneşte cu harpele din stele Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea! Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare, Ai deşteptat în mine poetice simţiri, Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!