Într-un castel, departe, Din ceruri avui parte Să văd un îngerel. Mult trist era castelul! Mult vesel îngerelul, Mult gingaş, tinerel! Avea cereşti blândeţe, Pe frunte-i dulci albeţe, În ochii-i dulce foc, Ş-o tainică zâmbire, Ş-un suflet cu iubire, Ş-o soartă cu noroc. Eram eu încă june... Acea scumpă minune Era ursita mea! Aşa avui eu parte Într-un castel, departe, A mă-ntâlni cu ea. Într-un palat, pe mare, Într-un oraş, ce pare Din valuri răsărit, Departe de-a mea ţară, În urmă văzui iară Ursita ce-am iubit. Ş-acolo, fără frică, Pe Mare-Adriatică Gondola ne-a primblat, Şi-n leagăn de iubire, Pierdut în fericire, Tot sufletul i-am dat! Pe soare şi pe lună. Cu mine împreună A fost ursita mea... Aşa avui eu parte, Într-un palat, departe, A mă iubi cu ea! Iubitu-ne-am în lume, Plutind pe-a mării spume, Călcând pe verde plai, Şi, lumii dând uitare, Cu-o lungă sărutare, Trecut-am lin prin rai, Dar într-o noapte lină O palidă lumină Se stinse în eter, Şi îngeru-mi cu jale, Zburând pe-a stelei cale, Se-ntoarse iar în cer. Eram atunci pe mare... În dulcea-i legănare Muri ursita mea! Aşa avui eu parte A sta în veci departe Ş-a plânge după ea!