Colo-n vale, la fântâna, Doua fete spalau lâna, Spalau lâna si râdeau, Iar din gura-asa graiau: "Când a bate vânt de seara Prin ogorul de secara, De trei ori sa descântam s-in fântâna sa catam. Daca-a fi sa ni se prinda, Om vedea ca-ntr-o oglinda De-om avea sorti cu noroc si ursiti cu ochi de foc". Cum batu vântul de seara Prin ogorul de secara, De trei ori au descântat, In fântâna au catat, si pe-a sa limpede fata, Ca prin vis de dimineata, Au vazut ele, zâmbind, Doua chipuri stralucind. Cele umbre balaioare, Cu gurite zâmbitoare, Pluteau lin, se leganau si pe fete le-ngânau... Iata ca pe apa-n fata, Ca prin vis de dimineata, Alte doua s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre noua Nu erau ca cele doua, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt piscate, Cu par negru, sprinceni late si cu ochii soimuleti, La ochire mult semeti. "Ian vezi, soro, ce minune! (Zis-au fetele nebune) Dorul nostru-i implinit... Mult e mândru la privit! Vezi tu cele umbre mute? Parca vor sa ne sarute. Vezi cum bratele-si intind? Parca vor sa ne cuprind!" N-au sfârsit bietele fete, si pe frunte si pe plete Nu stiu cine le-a furat Câte-un dulce sarutat! Cele fete, la fântâna, De-atunci nu mai spala lâna; Caci in codri si la drum Isi petrec zilele-acum. Acum stiu ce fel s-arunca In dusmani glontii din lunca, s-ades ele au vazut Ce-i fuga de arnaut, Ca de când pe frunti, pe plete, Au simtit mândrele fete Câte-un dulce sarutat, Ele-n codri au urmat Doi voinici cu sprinceni late, Cu fete de vânt piscate si cu ochii soimuleti, La ochire mult semeti.