Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună, După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipita-n care floarea A căzut pierind în vânt, Câte visuri neîmplinite, Câte doruri nu s-au frânt! Dar în locul celei duse, Altă floare vine-acum, Sufletul să ni-l îmbete Cu nemaigustat parfum. Şi cum primăvara codrul Muguri mii desface-n rouă, Floarea nouă ne aduce Muguri de nădejde nouă. Îmbrăcaţi al vostru suflet În veşmânt de sărbătoare Şi primiţi cu imn de slavă Noua veşniciei floare. Iar dacă-ntre voi iubirea Va cânta fără să plângă, Nici un vis n-o fi himeră, Nici un dor n-o să se frângă.