A fost odată, într-o pădure, Un moş bătrân cu baba lui Trăiau săraci ca vai-de-lume, În adâncimea codrului. Moşneagu n-aştepta nimica, El numai moartea şi-o dorea, Dar baba ar fi vrut să aibă Un suflet tânăr lângă ea. "Să fie un copil cuminte, Un căţeluş sau un pisoi, Că vreau s-aud şi eu cum suflă O altă viaţă lângă noi." Aşa ofta săraca babă, Dar moşul nu mai vrea nimic: "Ce-mi trebuie o grijă nouă? Sunt prea bătrân şi prea calic." Dar domnul se-ndură de babă Şi-un pui de cerb i-a dăruit. Un pui de cerb, cu stea în frunte, Gonit din codru şi rănit. Săgeata-i străpunsese gâtul – Din rană sângele-i curgea Şi lacrimi mari picau din ochii Frumoşi, rotunzi ca o mărgea. L-a sărutat pe frunte moşul, Miloasă, baba l-a spălat, L-au îngrijit cu grijă mare Şi cerbul mi l-au vindecat. Era frumos şi blând săracul, Zburda mereu din loc în loc, Venise ca o vrajă nouă De tinereţe şi noroc. Întinereau văzând cu ochii Moşneagul şi cu baba lui – Şi se făcuse luminoasă Întunecimea codrului. Dar într-o zi trecu pe-acolo Feciorul unui împărat Cu ceata de curteni, cu arcuri Şi cu ogarii la vânat. "Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne, Îţi dau pe el tot ce doreşti" "Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul Comorile împărăteşti" "Te duc la curtea mea, moşnege, Cu baba ta, vă fac boieri. Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte Şi-ţi dau şi cinste, şi averi" "Nu-mi trebuie averi şi cinste, Sunt prea bătrân să le primesc; Dar dacă vrea să vină cerbul, Eu bucuros vi-l dăruiesc." Atunci, minune fără seamăn, Întreaga lume, ce văzu? Văzu cum cerbul dă din coarne De parc-ar spune: "Nu vreau, nu! Nu vreau să vin la curtea voastră (Deodată cerbul a vorbit) Tu mă doreşti ca o podoabă, Ei, sufletul mi l-au dorit. Tu m-ai rănit la vânătoare, Ei rănile mi le-au legat. În strălucirea curţii tale Eu m-aş simţi încătuşat. La curtea ta, aş fi o fiară, O jucărie pentru proşti. În viaţa lor sunt o lumină Pe care tu n-ai s-o cunoşti." Plecă, pe gânduri, voievodul Şi se gândea că nu-i de-ajuns Să fii bogat, temut şi veşnic De măreţia ta pătruns. Mai trebuie să ai un suflet, Milos, şi bun, şi iubitor, De vrei să fii iubit de oameni, Şi de podoaba codrilor.