Între gârlă și zăvoaie, Moș Lisandru Vijalie Are și el – tot ce are – Un rastav de răzăchie. Că de miere-i sunt ciorchinii Și i-ar bate vânt de vară, De n-ar sta pândar fecioru-i, De cu zori și până-n seară: Într-un nuc din miezul viei Și-a făcut Călin cerdacul Și de varapâna toamna, În cerdac își face veacul. Pas de-i fură o broboană, Că, din nucul gros și-nalt, Flăcăiandru-și vede via Dintr-un cap în celălalt... Dar, te uită, mișcă-o vită Și sub vită-i nu știu cine: Doar o mână i se vede Pe când rupe un ciorchine! "-Olio-lo! – șopti flăcăul – Îmi plătești, tu, vere, cina!" Și porni ca o sopârlă Înspre vita cu pricina. Și Călin își da cu gândul: "Îl dezbrac, îi iau zălog, Îi trântesc un pumn în ceafă Și-l fac iepur’ de pârlog!" Dar, când dete ochi cu hoțul, Îi veni răcori – călduri, Făr-a mai putea să-ntrebe: Nici "ce faci?", nici "de ce furi?" Iar în fața lui – aprinsă Ca o floare-a unui mac – A rămas Ileana Voinii Rezemată de-un harac. Și-amândoi c-un dor în inimi Țin privirile-n pământ, Neputând grăi niciunul Către altul un cuvânt. A-nceput să cadă bruma Pe la crame-s buți cu vin; Moș Lisandru Vijalie Își însoară pe Călin; Azi e nuntă... nuntă mare! Dar mireasa cin-să fie? Cine vreți să fie alta, Decât hoața prinsă-n vie? Masă mândra șade-ntinsă Și se joacă... lele-lele! Iar din via de-astă vară Curge vinul prin ulcele. Și-un moșneag cu plosca-n mână, După ce-a jucat o "leasă", Zice rar, ca să-l audă Și mesenii, și mireasă: "-Cică să te joci cu hoțul... Ba să nu te joci defel... I-a furat atâția struguri Și-l mai fură și pe el!"