Din bucata mea de pâine Am crescut un om și-un câine, Omul azi m-a părăsit, S-a dus și n-a mai venit, Câinele mă recunoaște, Omul nu mă mai cunoaște. Doar câinele mi-a rămas, Mă apără de necaz, Nu doarme zi, și nici noapte, Mă păzește cu dreptate. Îl bat și îl dau afară, Sare gardul, vine iară. Omul e și dușmănos, Chiar de vorbește frumos, Te vorbește-n față bine Și-n spate lovește-n tine. Ce ai, omule, cu mine? Nu-ți fac nici o stricăciune. Când am bani și o duc bine Toata lumea e cu mine, De n-am bani și o duc rău, Nici cel neam nu-i neamul meu. Și atunci, te-ntreb pe tine: Care-i om și care-i câine?