Spre voi, viteji al căror sânge a curs - hotarul apărându-l - Îngenunchiat, tot Neamul astăzi îşi nalţă sufletul şi gândul! Spre slava voastră, din altare, se'nalţă fumul de tămâe, Viteji a căror nume sfinte neşterse-n veci au să rămâe! Fiţi binecuvântaţi în veacuri, voi, păstrători de vechi hotare - Viteji cari aţi căzut în lupte, visând o Românie-Mare! De-apururea mărire vouă în înfloritul Paradis - Că voi aţi biruit prin moarte, şi s-a-mplinit al vostru vis. Dar noi? Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ? Nu plângeţi oare-n Raiul vostru, că-atâta liotă străină Culege roada jertfei voastre din scumpa Neamului grădină?! O, eu aud mereu mustrarea vitejilor cu piept de fier, Pe care tunetul adesea, mugind, ne-o bubue din cer, Că voi prea mari aţi fost, prin jertfă, pe când urmaşii sunt prea mici, Lăsând ca România-Mare s-ajungă Rai la venetici!