Cu sufletul îngenunchiat pe lespedea ce azi ți-e scut, Salut Erou Necunoscut! "Necunoscut", am zis? Iertare! Cum oare ești necunoscut, când dintre noi cu ori-și-care Eroule, tu poți fi frate — poate mai mic, poate mai mare — Fiu drag, ca soarele în viață — Oricărei mame care stă față; Soț văduvei care suspină, de la război, de-atâția ani Și tată neuitat — icoană — oricăruia dintre orfani? O, nu e drept să te numim cum te-am numit: "necunoscut"? Te știu la chip, te știu pe nume Ai râs cu noi sau ai gemut. Cât ți-a fost dat să fii pe lume; Ne-ai strâns la piept, într-un sărut, Ne-ai alintat și ne-ai spus glume, Iar când s-a ridicat, măreț, al nostru tricolor în zare Te-ai bucurat și-ai plâns cu noi, visând o Românie Mare! Cui dară ești necunoscut? Vrăjmașilor? O, nu, nici lor! Nici lor, că pieptul tău de stâncă, Un uragan clocotitor, Izbitu-s-a de-atâtea ori cu ei și ura lor adâncă! Ei te-au văzut cum știi să lupți la Jiu, pe Olt, la Mărășești. Cămașa doar având-o scut! Știu toți dușmanii, cine ești! Cum dară poți să te numești Necunoscut? Iertare, că ți-am zis așa și slavă ție-n veci de veci! Iar azi - când poate-n clipa asta înfiorat ești și te-apleci Din culmile eternității, cu văzul, lumea s-o petreci, Să știi că, deși pe piatra ce-acoperă al tău cavou Nu-i niciun chip și niciun nume, Ești cel mai cunoscut Erou Din câți Eroi au fost pe lume!