Maică Preacurată pururea Fecioară, Floare-nmiresmată, lumii întregi Comoară, Oare cu ce floare, flori ce toate pier, Să Te-asemăn oare, când Tu ești din cer? Iată, mi-nchid ochii, ca Tu har să-mi dai: Prin ei să văd neaua crinilor din Rai, Din a lor lumină vrând să-mi fac veșmânt, Cerului Regină, psalmi plângând să-i cânt... Îngerii să-mi facă pe pământ cum nu e, Scară ce spre Tine sufletul să-mi suie, Dezbrăcat de tina cea cu aripi frânte, Spre-al primi Regina Cerului să-I cânte. ...Duhul meu, Prea-Sfânto, Te-a văzut plângând, Și-ale Tale lacrimi - stele picurând; În albastră haină, Tu, cu ochi milos, Te rugai în taină Bunului Hristos... Iar eu, cu ce lacrimi, din această vale, Voi putea răspunde lacrimilor Tale? Că de nestemate ele de-ar fi ploaie, Toate-ar fi păcate, Toate-ar fi noroaie! ...Neputând în ruga-mi jar aprins să pun, Maică ce născut-ai Fiul A-tot Bun, Când Tu-n ceruri, vesnic, lacrimi verși ca ploi, Și inima-Ți-sfeșnic arde pentru noi! Deci, atât pot, Maica slăvilor senine: Să-mi ridic la ceruri ochii către Tine, Și-n genunchi, cu vie lacrimă ca frânt Aliluia, Tie, pururea să-Ți cânt!