A venit aseară mama, din sătucu-i de departe, Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi "domn cu multă carte"! A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag; Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag. Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă, Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă. Înăuntrul casei mele, cătă brumă-am adunat, Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat. Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare, Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare. Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege, Că doar e la fi-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege. Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă... "Mi-era dor de tine, maică... Ţi-am adus vreo zece ouă, Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute..." Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute. "Poate mor, că sunt bătrâna şi-a prins dorul să mă-ndrume Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume! Caierul mi-i pe sfîrşite... mâine poate-şi curmă firul Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul... Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă, Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă... Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu fraţii-acasă Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă. Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via; Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria; Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pârae; Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae. Iară tu, ca mai cu stare, decât fraţii zişi pe nume, Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume... Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul. Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare, S-aprinzi şi la groapa maicii câte-un pai de lumânare!" A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele, Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.