E ştiut de toată lumea că sub soare şi sub stele animalele pădurii - pline de veninul urii - se sfâşie între ele. Cerbul spune, că'ntr'o vreme, nu pot şti prin ce mijloc, reuşi precum se spune să le-adune la un loc. Ba dorind, cu gânduri bune, să le mai amestece a adus printre jivine și-unele domestice. Şi-adunate astfel, horă, într'o tainică poiană, cerbul, nobil în simţire şi cu lacrima în geană, a luat atunci cuvântul: - Haideţi fraţilor, fiţi nobili, de la leu şi pân'la oaie de la lupi până la miel, să uităm de-acum încolo pe vecie de războaie, să lăsăm să se sfâşie numai oamenii'ntre ei. Vreţi? - le spuse cerbu-atuncea vreau răspunsul tuturor. - Da! Răspunseră ferice animalele în cor. Şi făcură astfel roată la umbra unui platan; toţi semnară pactul păcii pe o foaie de lipan. După ce semnară pactul pleacă toţi spre casa lor, pe sub bolţi de fagi şi tei: ursul cu vreo patru miei, lupul cu vreo două oi, un biet sarpe cu'n răţoi, uliul cu'n cintezoi... Însă n'au ajuns departe şi din bietele-animale, pân' s'apună soarele, n'a rămas decât blăniţa, fulgii şi oscioarele. Cred că tâlcul celor spuse îl ghicesc popoarele: Cine face aşa pace, sigur o să-i steie capul unde-i stau picioarele.