Sufletul din mine plin e de păcate Şi mereu colindă căi întunecate... Însetat de viaţă, fără nici o pace, El mereu pe voia diavolilor face; Zilele trăindu-şi una câte una, Tot mai rob îl are pizma şi minciuna, Pe nedrept îşi face tot mai multă parte De atâtea bunuri şi plăceri deşarte. Ca albina-n goană veşnic după miere, Sufletu-mi aleargă după tot ce piere: Patimile toate ca o apă-l fură, Şi-i trufaş, de moarte, şi e plin de ură... Mă cutremur, Doamne, și mă-neacă plânsul, Când mă văd ca pomul fără roade-ntrânsul, Ale cărui ramuri de omizi sunt pline, Cum e plin de rele sufletul din mine! Suflete nebune, oare ce vei face, Când de trupul şubred mi te vei desface: Când la judecată, nu vei putea duce Nici-o floare Celui răstignit pe cruce?