E mult de când nu-ți mai scriserăm: Aproape anul. Dar nu știi Că niciodată nu se uită, Acei ce s-au iubit copii? Ce repede trecură anii! Când te gândești, parcă fu ieri Și totuși, câte ierni grozave, S-au scurs de-atuncea, câte veri! Pe-aici tot câmpu-i plin de viață Și de parfumul lui te-mbeți, Iar oamenii din satul nostru Sunt atât de veseli și glumeți, Căci anul ăsta, Milostivul, Ne-a dăruit destule ploi Și-o să se facă pâne multă... Mai vino și tu pe la noi Că ce frumos e-aici la țară! Dumineca e horă-n sat Și-n jurul horei, cât pe colo, S-adun femeile la sfat... Și vezi și fetele... frumoase, Smerite-n vorbă, cum se țin Și cum le tremură-n cosiță Bobocii florilor de crin; Și flăcăiași cu mustăcioară Ca floarea galbenă de tei, Cum spun la glume pe la fete Și râd și fetele cu ei; Iar când le strâng, în hora mare, Flăcăii mânile se fac Obrajii fetelor blajine, Mai roșii ca florile de mac... D-apoi pe câmpuri... ce mândrețe, Ce cântece de ciocârlii Și ce de flori... mai mare dragul... Să faci ce-i face și să vii! Să vezi cum mișună albina-n Livada noastră de trifoi, Cum râde soarele-n mătasa Știuleților de păpușoi; Să vezi un răsărit de soare, Un asfințit cu munți de foc Și-n vraja lor să te slăvească Parfumul florilor de soc... Și să te culci, o seară numai, În lunca satului cu fân, S-asculți ce povestește valul Sabarului — flăcău bătrân! Când e zăvoiul de la moară, De treci pe-alături, să te ții, Că-ți ia auzul, gălăgia De vrăbioare și scatii! Pometuri... vișine, caise Să-ncarci cu carul... fel de fel! Te-adoarme doina de pe vale Și mirosul de mușețel Dar mai spre toamnă, când se bate Potopul roadelor de nuc Și berzele rotesc prin slavă Să-și ia adio că se duc; Ce bine e la via noastră Și ce răcoare-i la răstoc, Cum șuieră mierlele prin viță Și-n soare strugurii se coc! Și-atâta farmec e-n pădure, Și-atâtea cântece-s pe plai Că, de-ar fi cerul mai aproape Și îngerii ar veni din rai! Zău, vino și tu pe la țară Și-atât de bine-o să petreci, Că niciodată n-o să-ți vină, Din satul nostru să mai pleci!