Ce să-ţi cânt, mamă, ce să-ţi cânt?!... Pe unde-am fost eu lumea nu cântă! Ci numai tremură sub bici, plânge şi priveghează şi scuipă sânge... Ce să-ţi cânt?!... Te uiţi la mine, mamă, ca la o arătare străină şi bolnavă… Nu sunt stafie! Sunt om, mamă! Mi-e foame şi mie! Dar, mai ales mi-i sete! O, nu de apă! De viaţă, mamă, de viaţă-adevărată! Fără ziduri…, fără lanţuri..., fără paznici la poartă…, fără Satan, în gânduri, de gardă... O, mamă, va veni o zi când nu vei mai plânge! Şi-atunci fiul tău o să cânte, Să cânte şi luminii, şi ţie, Să cânte de bucurie Cântec de mărire, cum a cântat lui Dumnezeu, David, din psaltire!...