Oarecum Manasi plângând Au aflat milă pe pământ, Iară eu mai rău ca dânsul abătându-mă Ce voi face Doamne, neplângându-ă? Cum se scurge viața mea Ca o apă spre valea ta, Lăcrămează si suspină, suflete al meu, Ca să-si facă milă Bunul Dumnezeu. Îndelung răbdătorule Și atot văzătorule Dăruieste-mi pomenirea numelui Tău Sfânt Ca să-mi fie hrană dulce pe pământ. Prea curată Stăpâna mea Ca o piatră mi-i inima; Domoleste si sfărâmă nesimțirea ei Și cu râu de lacrimi scaldă ochii mei! Paradisul te-a odrăslit, Iar Golgota te-a proslăvit Căci prin rodul tău ne-ntoarcem iarăsi în Eden Și nebiruită armă te avem. Pocăință ne-ai învățat Si pe Miel mi L-ai arătat Botezându-L, Prooroace, astăzi în Iordan, Al Treimei martor si viteaz ostean. Pre Apostoli I-ai poslăvit Pre Ierarhi I-ai împodobit Cu mulțimea cea nespusă de nevoitori, I-ai făcut cununilor slavei purtători. Păzitorul meu sufletesc Totdeauna eu te scârbesc, Dar mai rabdă stând aproape de ființa mea, Îndreptându-mi pasii cu lumina Ta. Al meu suflet prea ticălos Depărtându-se de Hristos, Ca mormânt îsi are astăzi trupul meu tiran Care este slugă la stăpân viclean. În desert eu mi-am cheltuit Darul Tău cel neprețuit Și fiind sărac la suflet în pământ strein Mă hrănesc ca porcii din pământ tain. Tu văzând neputința mea Fără vreme nu mă lua Ci mai lasă-mă Stăpâne, ca să viețuiesc Rodul pocăinții să-mi agonisesc! De rudenii m-am despărțit Dar cu patimi m-am înrudit Și de dragul lor la moarte sufletul mi-am dat Pentru care Domnul moarte au răbdat. Înțelege simțirea mea Și gustând vezi de-a pururea Că-ndurat si bun e Domnul, Unul Dumnezeu Hrana mântuirii sufletului meu. Nu fi grabnică mintea mea Prin cuvinte a defăima, Iar auzul meu ia seama nu primi usor Cuvântarea celui rău defăimător. Ochii mei cei iscoditori Și de lume prea iubitori Îndreptați-vă privirea tainic cugetând La județul groaznic cum vei sta la rând. Gura mea dulce glăsuiesti Noutăți si vorbiri lumesti Dar cuvinte din Scriptură s-ar cădea să spui Dintru care creste roada Duhului. Pentru ce oare te-ai rătăcit Și din inimă te-ai ferit; Umilința mea cea dulce, nu mă părăsi Ci să-mi fi tovarăs până voi muri. Duhul meu cel prea umilit Mânecând către cel Dorit Cere astăzi mângâiere neputând răbda Trupul de țărână cu robia ta. Fă-mă Doamne, duhovnicesc Căci, nimic, iată nu sporesc În această lume plină de desertăciuni Fără de a minții sfinte Rugăciuni. Eu fiind rece si pustiu Către Tine, Stăpâne, viu; Tu mă-nvață Rugăciunea cum s-o uneltesc Și cu ochii minții cum să te privesc. Cugetând suflete al meu La puterea lui Dumnezeu Pretutindenea de față, pururea să-L vezi Și adevărata cale să urmezi. Deci să stii si aceasta iar Că spionul lui Veliar Te pândeste pregătindu-ți zapisul viclean Ca s-aducă pâră ție la Divan. Azi purtând trup pătimas Am scăpat la al Tău Lăcas Fă-mă vrednic pân-la moarte ca să pătimesc, Crezul pravoslavnic să-l mărturisesc. Sângele care oarecând Întru pofte era fierbând Să se verse pentru Tine, Doamne Savaot, Aducându-Ți jertfa arderii de tot. Scoală-te suflete de jos Și te va lumina Hristos, Aducându-łi ale tale fapte sufletesti Căci Icoană Sfântă a Treimei esti. Iată Doamne, fiind eu, port Trupul meu cel cu suflet mort; Risipeste-mi nesimțirea care m-a cuprins Și-mi aprinde candela sufletului stins. Până când intru în mormânt Încălzeste cu darul Sfânt Și ridică din Țărână pe Icoana Ta Ca să-Ți cânte lauda cea de-a pururea!