Năravurile din mândrie Și din iubirea de avut, Din pizmă si din rea mânie Acestea sunt mai de temut. Căci dânsele atrag în suflet Săgețile lui Veliar, Lipsindu-ne de pocăință Și de dumnezeiescul dar (har)! Năravurile celelalte Ne vatămă si ele foarte, Dar sufletul le lecueste, Căci ranele nu sunt de moarte. Din trândăvie, desfrânare Și lăcomie la mâncări Îți vii mai repede în fire Căci ai în inimă mustrări. Pe când la cele dinainte Năravuri, zise "boieresti", Se întunecă săraca minte Și foarte greu te pocăiesti. Deci suflete al meu smerite, Năravul ce ascundem noi Va fi vădit atunci din zapis La judecata cea de-apoi! Să-l reclamăm noi singuri astăzi Cerând pedeapsă pentru el, Căci de-l lăsăm, atunci "pârâtul" La cer va ridica "Apel"!