Un creștin odinioară Tot se căina mereu: Grea mai este crucea asta Ce mi-a dat-o Dumnezeu! Cum o dau nu-mi merge bine, De necazuri nu mai scap, Și muncesc din greu ca boul Până cad lângă "proțap"! Iară alții sunt mai lenesi Și trăiesc mai în belsug, Numai mie (vorba ceia) "Boii nu-mi mai rag la jug"! Și ofta crestinul nostru Și era mereu cârtind: Nimeni nu putea odată Să-l audă mulțumind. Însă cel de sus Părinte Care-ajută pe "misel" Căutând din cele Sfinte Cercetatu-l-a pe el. A trimes la el un Înger Noaptea când dormea trudit Și luând pe om de mână L-a urcat pe deal la Schit. Se făcea că este ziua Și erau numai ei doi Între niste cruci frumoase Felurite, după soi. Unele erau de aur Altele din fier si lemn, De argint si de aramă, Fiecare cu un semn. Zicea îngerul atuncea: "Ia-ți o cruce, care vrei! Numai potriveste-o bine Și te-ntoarce la bordei!" Lacom, el apucă-n grabă Cea de aur mai întâi, Începând s-o tăbârcească Pe voinici umerii lui. De prea multă strălucire Nu te poți uita la ea, Dar voind ca s-o ridice, Vede că-i nespus de grea. Se mai uită, iar încearcă, Până ce își ia de seamă Să-și aleagă altă Cruce Tot frumoasă, de aramă. Dar în ciuda lui s-aceea - Pentru dânsul - este grea, Cea de marmură mai tare, Cea de fier cam tot asa. Lângă ele mai la vale Vede sub un copăcel, Cruce de stejar usoară, Numai bună pentru el. O ridică deci si pleacă, Iară Îngerul pe drum Îl întreabă pentru cruce, Dacă-i mulțumit acum. "Slavă Domnului, răspunde, Tare-s mulțumit de ea, Că din toate numai asta Este după vlaga mea!" Îngerul atunci îi zice: "Omule nemulțumit! Pentru Crucea vieții tale Totdeauna ai cârtit! Astăzi te-am adus anume Ca să-ți fie ție semn Ca nici una nu poți duce, Decât crucea cea de lemn. Asta este "Crucea Vieții" Dată ție de când esti, Deci lui Dumnezeu dă slavă Și de-acum să nu cârtesti. Cele de metaluri scumpe Sunt a oamenilor sfinți, Cari sufăr pân-la sânge, Întru grele nevoinți. Iară tu cu sărăcia Lesne te vei mântui, Dacă vei păzi credința Și răbdând vei mulțumi!"