Doamne, mult preamilostive N-ai lăsat până-n sfârsit Să rămâie sub osândă Omul cel dezmostenit! Cel viclean, în chip de sarpe Pe Adam l-a fost surpat, Tu voind să-i dai sculare Nou Adam Te-ai arătat! Nu putea intra la ceruri Chipul nostru cel stricat Pentru asta însusi Cerul Către noi s-a aplecat. Prin căderea strămosească Sta închisă cu blestem Usa cea de altădată A cerescului Eden. Vesnic rămânea închisă Pentru bietul muritor Neaflându-se în lume Prețul răscumpărător. Chiar de se jertfea tot neamul Și soborul îngeresc Nu putea ca să ne spele De păcatul strămosesc. Împăcarea omenirii Cu Părintele ceresc Numai Tu o faci, Hristoase Mielule Dumnezeiesc!