Cu mintea mea, Prea Sfântă Maică Te văd spre drumul spre "Calvar" Și constiința mea săracă Mă chinuieste cu amar. Ți-aud (în taină) tânguirea Și se-nfioară duhul meu, Știind că pentru mine rabdă Prea milostivul Dumnezeu. Privindu-L înălțat pe Cruce De adunarea "Celor Răi", Cunosc că am mai multă vină Decât răstignitorii Săi! De nu vedea mai înainte Stăpânul împietrirea mea Ar fi avut o mângâiere Și n-ar fi însetat asa! Lumina soarelui ascunsă N-ar fi iesit asa târziu De nu vedea cum rabdă Domnul Și pentru mine, care scriu! Si poate stâncile de piatră Atuncea nu s-ar fi zdrobit, De nu stiau că Domnul moare Și pentru mine, cel gresit. Iar sabia proorocită N-ar fi pătruns asa cumplit, În sufletul tău, Prea Curată, Văzând pe Fiul răstignit! Cutremurându-se pământul Pe cei din morți i-a desteptat Iar eu cu somnul trândăvirii Rămân mereu încătusat. Catapeteasma de la Templu S-a rupt în două, până jos, Iar eu nu caut a mă frânge La inimă, pentru Hristos. Ajută-mi, Prea Curată Maică, Să mă trezesc din somnul greu Să am în inimă "pecetea" Cu "semnul cuielor" mereu!