De viața mea cea pustie Se tulbură sufletul meu Dar inima nu vrea să stie Că moartea-i la spate mereu. O văd cum găteste "organul" Și clopotul gata de tras, Iar eu îmi acopăr timpanul De către al "trâmbiții glas". Se cade s-aud de la boală Al trâmbiții glas vestitor, Să-mi fac mereu socoteală Că: este poruncă să mor! Dar inima cea vicleană Însală pe cuget mereu, Căci este de moarte dusmană Smeritului suflet al meu. Simțirea mea adormită, Trezeste-te doar acum Și mintea mea amăgită, Întoarce-te iarăsi la "drum"! Stăpâne mult Milostive, Tu esti obstescul sfârsit, Cunosti si păcatele mele, Să nu mă iei negătit! Din veac făcătorii de rele Nu Ți-au gresit, precum eu, Dar Tu esti "noian îndurării", Să mântui si sufletul meu. A trupului viața se scurge Ajută-mi, Stăpâne, acum Să nu mi se tulbure duhul În ceasul "plecării la drum". Dă-mi, Doamne, la vremea iesirii Pe îngerul meu păzitor Să-l văd bucuros lângă mine, Iar nu pe al meu "pârâtor"! La vămile cele grozave Să nu mă oprească din drum, Ajută-mi s-adun deci merinde Și apa căinței, acum. În cumpăna faptelor mele, Atunci, doar, un strop să arunci Din sfânta-łi milostivire, Și eu voi scăpa de la munci. Un semn de vei face la Îngeri, Vor scoate pe sufletul meu Din ghiara viclenilor demoni, Și vesnic slăvi-Te-voi eu. Măcar desi nu sunt vrednic Din fapte a fi îndreptat, Dar sfânta credință, Stăpâne, Cu darul de sus, am păstrat. O, Doamne, împrăstie ceața Și norii "gânditului fum", Să nu mai alunece pasii Din calea cea dreaptă, de-acum!