Niciodată duhul nostru Nu se poate liniști Dacă nu ne dăm silința Întru Domnul a trăi. După cum nu tace pruncul Când lipsește maica sa, Tot asemenea și duhul Nu se poate alina. Întru Domnul este pacea, Întru el odihna mea, Calea cea adevărată Și acum și pururea. Când mintea vrea să zboare La Bunul Dumnezeu, Atunci vrăjmașul tainic Ne bântuie mereu. Împrăștie gândirea Ca pulberea în vânt Și caută să tragă Privirea la pământ. Priveliște deșartă Ne-arată cel viclean Ca să pogoare mintea Din "veșnicul liman". Piatra nesimțirii mele S-a facut ca un mormânt Care veșnic mă apasă Și mă trage la pământ. O, de s-ar mișca odată Piatra sufletului meu Ca să facă loc luminii Sfinte de la Dumnezeu. Întunerice de patimi Înlăuntrul meu domnesc, Iar vlăstarele virtuții Toate se îngălbenesc.