I. TREZIREA SUFLETULUI Suflete al meu smerit Pentru orice dăruiri, Domnului mai înainte Să-i aducem mulțumiri. El pe inimă o miscă Celui binefăcător; De la Domnul izvoreste Orice semne de-ajutor! De lucrezi ceva bine, nu te înălța în gând, Că nu este bunătate, fără darul Lui cel Sfânt! Iar de vezi pe cei potrivnici, că dau dosul rusinați, Nu te semeți degeaba, că de sus au fost mânați! Totdeauna la culcare "Slavă dă lui Dumnezeu" Să ajungi sfârsitul zilei, izbăvindu-te de rău! Când te scoli dă slavă iarăsi Că din mila Lui cerească Nu te-a osândit pierzării, Ci ți-a dăruit sculare. Când te-apuci de Rugăciune Cere mai întâi de Sus Ca să-ți dea trezirea minții Domnul nostru Iisus! La mâncare zi cu duhul: Mulțumesc Ceresc Părinte Pentru apa cu văzduhul Și aceste daruri sfinte! Dacă esti lovit de boală, cugetă că orice leac Nu te-ajută, fără darul, Doctorului Sfânt din veac. II VEȘNICIA SUFLETULUI Suflete, scânteie sfântă A soarelui celui gândit, Odor neprețuit al lumii Și Îngerilor preacinstit. Esti duh din Duhul cel de viață Suflat de Unul Dumnezeu Si rânduit să fii de-a pururi Cu Dânsul, suflete al meu. Făptura toată cea văzută si Raiul cu podoaba sa Au fost gătite pentru tine, o, suflete, viața mea! De-as fi lipsit de toate-n lume, nimica nu voi pierde eu, Căci toate nu-s asa de scumpe, ca tine, suflete al meu. Dar (vai) lipsindu-mă de tine, atuncea toate le-am pierdut Și slava cea gătită-n ceruri, și orice bine am avut. Răscumpărat de la osândă Cu sângele dumnezeiesc, Tu esti chemat să fii mireasă, A "Mirelui celui Ceresc"! Cu amanetul cel de taină Încredințat de la Botez, Vei fi chemat în ziua "Nunții" La El să te înfățisezi! Păzeste mai ales credința Cu tainele ce are ea, Cercându-ți zilnic constiința Să nu te mustre cu ceva! Va trece cerul si pământul, iar tu vei rămânea mereu, Căci esti cu darul nemuririi, smerite suflete al meu! III. PE DRUMUL CRUCII Doamne, când mă gândesc în urmă La trecutul vieții mele, Văd că nimeni dintre oameni Nu m-a întrecut în rele! Iar pe darurile Tale Când le socotesc mai bine Văd că Tu pe nimeni altul Nu l-ai miluit ca mine! După socoteala asta, ar urma să iau ca plată: Cea mai groaznică pedeapsă, care s-a văzut vreodată! Însă Tu prea Milostive, mă astepți răbdând mereu Patimile urâcioase ale sufletului meu! Îndelunga Ta răbdare îmi aduce umilință, Căci astepți să fac vreo roadă vrednică de pocăință. Nu m-a înghițit pământul, Nici cu foc nu m-a pierdut, Dând soroc la ispășire Trupul celui de lut. Doamne, mai asteaptă Doamne, În mormânt să nu arunci Viața cea nepocăită, Nici la vesnicele munci! După cum la Iezechia Anii vieții i-ai sporit Și pe Manasi de muncă Minunat l-ai izbăvit. Varsă si spre mine mila, Dumnezeul meu Prea Sfânt, Ca să Te slăvesc de-a pururi și dincolo de mormânt. IV. PE DRUMUL CRUCII MELE De ce te tulburi duhul meu Și mai ai a te mâhni? Nădăjduieste-n Dumnezeu, La El mă voi mărturisi. Te-ai depărtat de fața Lui, Dar El te cheamă asteptând Să vii în casa Tatălui Pe drumul Crucii apucând. De ce rămâi pe gânduri las, nu stii pe unde s-a oprit? Întreabă astăzi pe sutas și el va spune negresit! Opritu-s-a de-atâtea ori, de câte ceasuri sunt în zi Să vadă cari următori. pe drumul Crucii vor veni. Apoi văzând că nu mai vii, Te-a asteptat pe Cruce, sus, Dar (zăbovind tu) jidovii oțet si fiere I-au adus! Pe stânca Sfântului Calvar Asteaptă tainic El, mereu, Și iarăsi (ca si la Tâlhar) Ți-ar zice, suflete al meu: Tu stai la foc acum cu Petru, Și când te-ntreabă cine esti, Te prinde frica de "Sinedru" Și pe Stăpân tăgăduiesti! De nu tăgăduiesti cu graiul, tăgăduiesti prin fapta rea Căci după cum îți este traiul, asa va fi credința ta! Deci iesi din curtea răsfățării si plângi ca Petru cu amar Ca Dumnezeul Îndurării să-ți înnoiască sfântul dar!