În tăcerea cea de noapte Toate când se odihnesc, Apa murmură în soapte Ca un cântec bătrânesc. Cursul ei fiind năvalnic Nimeni n-a putut din veac Să-i priceapă graiul jalnic Decât vântul cel pribeag. El când bate de la vale N-are cum a se feri, Căci îi stă atunci în cale Și încep a tăinui. Spun atuncea (cine știe?) Despre sfinții Mucenici, Despre viața din pustie A sihaștrilor de aici!? Lucruri mari și minunate Din trecut or fi spunând, Căci aud strigând mirate Cucuvaiele oftând.