Aproape de moarte venind Nu cer de la voi mângâiere, Nevrednic cu totul fiind, Străin vreau să fiu la durere! Un lucru doar am de dorit: Atuncea când vine sfârsitul, Iertați-mă de v-am gresit, Să mor eu în pace, Smeritul! Cu sufletul plin de căință Vă rog - pentru Domnul - acuma, Plinind cea din urmă dorință, La Schit să m-acopere huma! Acolo-i țărâna usoară Adusă de Sfântul Iordan Și-n vreme de ploaie, spre vară, Se schimbă odată pe an. De-asupra se-mbracă cu iarbă, Iar trupul meu cel de lut Topise-va mult mai degrabă Acolo-n pământ cunoscut. Mă stie, țărâna uscată, Că poate de sute de ori Fusese de lacrimi udată Precum si de multe sudori. Va fi deci cu milă de moarte Să nu mă apese cu greu Și nici să întârzie foarte Topirea, lăcasului meu. Deci, fraților mei întru Domnul Iertare! că mult v-am gresit Și rog să nu-mi turbure somnul Acei cari mult m-au iubit! Nu plângeți atuncea la groapă Pe cel ce mi-a fost ca mormânt Și sufletul meu ca pe roabă L-a tras mereu spre pământ. Smulgându-se sufletul sâlnic Din grelele lui legături, Lăsa-va pe trupul năsâlnic Precum s-a vestit la "Scripturi". Atuncea va fi mângâiere Celui ce era asuprit Și nu va mai simte durere Sărmanul meu suflet smerit!