Pe prispa casei stă la soare Bătrâna cu nepoțelul ei, Privind duios acum în zare, Cum zboară cârd de funigei. Pe spatele încovoiate Cad perii albi de sub tulpan Și singura ei mângâiere Îi nepoțelul cel orfan. Fiind acuma sărbătoare, Bătrâna pe nepot l-a pus Ca să citească pe o carte Cu "Patimile lui Iisus". Dar numai cât începe rostul Și dânsa prinde iar a plânge, Încât în pieptul lui cel fraged, Prunceasca inimă se frânge ! - "Ce ai" Mămucă, totdeauna De plângi asa de dureros, Când pomenesc de Sfânta Cruce Și "Visul Maicii lui Hristos" ? Cu vocea ei nespus de dulce, Și înecată în suspin, Rosteste către el, privindu-l Ca niciodată mai blajin: - "Când spui de Maica Prea Curată Și Domnul cum a pătimit, Atuncea mă gândesc la moarte, Că iată am îmbătrânit ! Și inima în piept se frânge Aminte aducându-mi iar Că pe "Macsin" din bătălie L-astept săraca în zadar!" - "Mămucă, cine este dânsul, Că mult îl plângi când sezi la tors, O fi închis si el de "jidovi", Sau pentru ce nu s-a întors" ? - "O puiule, ai duhul fraged, Nu poți acuma încăpea Durerea de la casa noastră, As vrea să nu mai stii de ea !" - "De ce ascunzi (mă rog) de mine Și plângi mereu asa cu dor ? Acuma cine vrei să vie ? Pe mine doar mă ai fecior !" - "O, nu! feciorul meu îi altul, Tu esti "copilul nimănui"! De tatăl tău nu stiu acuma, Iar maica ta săraca nu-i ! Macsin, când a plecat de-acasă, Mai mult ca toate m-a rugat Să fiu ca mamă si părinte Pentru micuțul lui băiat ! Mereu astept cu nerăbdare Să vie dânsul din "rezbel" Să văd ca "demobilizații" Nu spun nimica despre el. Mă uit în zare totdeauna Și uneori stau la drum, Având asa închipuirea Că poate vine el acum. Aud că el a fost în luptă Cu ungurii peste Carpați Și mulți din regiment cu dânsul Au fost prizonieri luați. De asta încă trag nădejde Că poate să-l mai văd venind, Dar, anii trec si bucuria, Mereu s-arată zăbovind ! Și nu mi-ar fi asa de jale, Când te-as vedea mai mărisor, Dar iată esti abia de-o schioapă Și eu ca mâine poate mor ! Ca mine nimeni n-are milă Să-ți poarte grijă, fiul meu, Decât doar singur Milostivul Și Înduratul Dumnezeu ! La El să-ți pui toată nădejdea Pe El să-l rogi mereu fierbinte, Că El ființelor sărmane Le este "Maică si Părinte" ! Când maică-ta era în viață, Am pus atunci făgăduință Să merg la Sfânta Mânăstire Grijindu-mă de pocăință. Dar părăsindu-te părinții A fost nevoie să te cresc, Și n-am avut săraca parte De cinul cel călugăresc! De-ar face Dumnezeu prin tine Plinirea sfântului meu dor! Să am si eu o mângâiere Că te-am păzit ca un odor!" Stergându-se la ochi bătrâna, Sărută pe nepot cu drag, Iar el citeste mai departe Al "Patimilor" Sfânt sirag!