As vrea Mormântul Tău, Stăpâne Să-l ud cu lacrimi de căință Și tot cu lacrimi îmi rămâne Și nesfârsita-Ți îndurare! Lipsit de mirul faptei bune Eu n-am ceva mai scump acuma, Decât să-mi scald a mea ființă În lacrimi si suspine numa'! Căci cheltuindu-mi "mostenirea" Ce mi-ai lăsat-o din născare, Doar plânsul azi îmi mai rămâne Și nesfârsita îndurare! Ajută-mi Doamne, mai degrabă Să-mi văd dorința împlinită, Să-mi port si eu pe-a Tale "urme" Ființa mea slăbănogită. Și-odată cu Lumina Sfântă - Când vei trimite-o la Mormânt - Stropeste inima mea frântă Cu roua Duhului Tău Sfânt. Să pot rosti la Sfânta Cruce (Pe Stânca Sfântului Calvar) Si eu mântuitoarea rugă A "credinciosului tâlhar". S-aud si eu în taină, Doamne, Prea dulcele si sfântul grai, Prin care să câstig nădejde Că nu mă voi lipsi de rai.