De câte ori Iordane Sfinte Pe malul tău am colindat, Mă cuprindea un dor fierbinte Să stau acolo nemiscat. Să nu mai am de lume stire, La malul apei viețuind, S-ascult a undei glăsuire Și păsările ciripind. S-aud în "lunca cea bătrână" Cum sună vântul din pustie Și firea toată cum îngână: "Treime Sfântă, Slavă łie!" Voiam mereu să am în față Izvoarele de la Harara Și locul pustnicesc - de viață A Sfinților de Vitavara. La "colimvitra-ți" minunată Voiam să viețuiesc mereu, Acolo unde - altă dată - Se botezase Dumnezeu. În murmur tainic, apa cântă, Iar trestiile tremurând Slăvesc Treimea cea Prea Sfântă Ce s-arătase oarecând. În valea ceea cu izvorul, La poalele unui tăpsan, Ades vorbea Mântuitorul Cu Sfântul Prooroc Ioan. Ce taine mari erau grăite De Dumnezeu cu Prooroc În umbra pesterii smerite, Sub valea Soarelui de foc! Pe-aici trecând cu oboseală Un Ava Sfânt, către Sinai, A fost cuprins de fierbințeală Și cineva-isoptea lui: "Stai!" Era Ioan Botezătorul Zicându-i: "Stai aici mai bine! Vorbind adesea ori cu mine!" Văzând că pestera - cu slava - Pe Sfântul "Rug" îl întrecea, A stat, punând temeiul Ava Vestitei Lavre "Sapsafa". Aproape de Iordan, pustia În taină a adăpostit Pe Sfânta Pustnică Maria Și pe Zosima cel Sfințit. La Baptisterul cel de piatră Se boteza - peste Iordan - Mulțimea cea "Idololatră" A Craiului de la Iran. Aici si Sfântul Conon spune, Fiind de gânduri bântuit, Botezătorul - prin minune - Îndată l-a tămăduit. Mai sus, în stânca cea de sare (Precum scripturile vestesc) "Septimea Sfintelor Fecioare" Avea lăcașul pustnicesc. Iar mai la vale către mare Se află "Schitul Românesc", Ca o cetate de salvare Și ca un rai duhovnicesc. E ostrovul întâmpinării Românilor înstreinați De plaiul strămosesc al łării Și de furtună zbuciumați. Iordane, râu cu apă sfântă, Noian de binecuvântări, Spre tine dorul mă avântă Din răslețitele-mi cărări! Tu esti ca pod cinstit Treimei Și drum bătut de mulți Profeți, Adăpostirea Sihăstrimei Și maica "fiilor răsleți"!