În zilele de iarnă, Cu cer posomorât Doar murmurul de ape Îmi ține de urât. Iar vara pe căldură Când nimeni nu mai vine, O biată turturică Se uită jos la mine. În preajma mea se joacă Frumosii porumbei, Voind - parcă - să-mi zică Să merg la joc cu ei. Privind la ei acuma, Îmi pare că învie Cea mult nevinovată A mea copilărie. Dar când privesc în vale Pârâul fără apă, Atunci mă văd cu jale Alăturea de "groapă". Căci viața mea pustie Acum mi s-a scurtat, Și calea pentru mine De mult s-a strâmtorat. Ah! cum as vrea acuma Să fiu nevinovat Ca porumbelul gingas Și fără de păcat!