Iordane prea blagoslovite, Izvorule duhovnicesc, Când viața mea se amărăste Mereu la tine mă gândesc. Deși, din vorbele streine, S-arată chipul tău schimbat, Eu nu te pot vedea cu mintea Decât asa cum te-am lăsat: Cu minunate păsărele, Cu florile bătrânei lunci, Te văd împodobit si-acuma Precum te cunosteam atunci. În valea ta cea răsfățată, La Schitul nostru românesc, Acelasi farmec mi s-arată, Aceiasi liniste simțesc. La pestera din Vitavara Cu mintea mea zăresc mereu Pe Mergătorul Înainte Vorbind cu Domnul Dumnezeu. Apoi la vale, către mare, S-arată umbre din trecut A cuviosilor Sihastri, Cu numele necunoscut. Alături, Preotul Zosima Asteaptă parcă si acum Pe Cuvioasa Egipteancă Să-i dea "Merinde pentru drum". Iar dincolo - în cea parte - Văd chipul cel uscat de post A Sfintei Pustnice Maria, - Ca cerbul fără adăport - În cântecul de păsărele, În mersul apelor - grăbit - Eu simt și astăzi armonia Din "Ostrovul blagoslovit".