Cereasca bunătate Văzând la orice pas Îmi stă uimită mintea Și gura fără glas. Din căile pierzării Stăpâne mă feresti Și "arma otrăvită" A celui rău zdrobesti. Iar când "cosorul morții" S-apropie turbat, Răbdarea Ta îl ține De mine depărtat. Vrăjmasii cei din lume, Când sapă groapa mea Îi faci întotdeauna S-alunece în ea. Când pasii mei Stăpâne Se clatină slăbind, A Tale mâini - cu milă - Spre mine se întind. Când ranele din suflet Îs grele de purtat, Tu, sârguind - cu darul - Le vindeci minunat. A inimii durere Tu singur doar o vezi Și când mă biruieste Atunci o usurezi. Pe-a mele neputințe Le porți neîncetat Precum povara Crucii De voie, ai purtat. Desi mai mult ca alții Sunt vinovat mereu Dar altul decât Tine Nu-mi este "Dumnezeu". Cunosc că am la suflet Vesmântul întinat Dar a credinței taină La nimeni n-am trădat. Și dacă eu, din fire Slăbind, mă poticnesc, Dar Sfânta mântuire Eu tot nădăjduiesc.