Acum, ca niciodată Treziţi-vă, români! Având credinţă-n suflet Şi arma sfântă-n mâini. În rodul născocirii Să nu nădăjduiţi, Ci arma mântuirii Mereu s-o mânuiţi! Uniţi-vă în cuget Prin simţuri creştineşti La sânul Maicii voastre Celei duhovniceşti! În pavăza credinţei Fiind adăpostiţi, La vreme de războaie Veţi fi nebiruiţi. Tot neamul de pe lume Şi cel de sub pământ De s-ar scula-mpotrivă, Va fi de voi înfrânt. Plecaţi-vă la Domnul Grumazul umilit, Sa vă înalţe fruntea În plaiul cel dorit. De somnul nesimţirii Sa nu mai dormitaţi, Că zorii mântuirii Se-arată la Carpaţi Cu dragoste curată, Ca fraţii petrecând, Să nu stirbim onoarea Şi graiul nostru sfânt! Trezindu-ne simţirea Din suflet creştinesc, Să punem semnul Crucii Pe steagul românesc! Pe tronul cel din suflet S-avem necontenit Icoana preacinstită A Regelui Mărit! De vom păzi unirea Şi Crezul din strămoşi, Vom fi şi jos, în lume, Şi-n ceruri glorioşi! În scumpa noastră ţară Atunci vor creşte iar Virtuţile străbune Cu nume secular. Din groapa stricăciunii, Săpată de tiran, Se va scula cu slavă Răsadul lui Traian. Deci azi, ca niciodată, Să ne vădim creştini, Păstrând neprihănită Credinţa, prin străini!