O, pesteră blagoslovită, Mai stai de-acum nelocuită Să vie un sihastru vrednic, Căci eu fiind neputincios Îmi fac sălasul, colo, jos! Tu soare arzător de vară, De care eu odinioară Mă ascundeam mereu la umbră, De-acuma fără stinghereală Pătrunzi în locuința goală. Când vine iarna friguroasă Și norii plâng cu ploaie deasă, Să-mi plângi pârâule de jale Căci eu pe malul tău de-acum, Nu cred că voi mai face drum! În zilele de primăvară Venind la cuibul vostru iară, Voi, drăgălase păsărele, Când lăudați pe Dumnezeu, Cântați să vă aud si eu! Iar voi care-ați plecat de-acasă De-acuma, iată, nu vă pasă, Făpturilor nevinovate Veniți aproape de chilie Că somnul meu îi pe vecie! De-acum pârâule zburdalnic Când mergi la vale mai năvalnic, Să treci pe lângă Iuvenale Ducându-i niste pietricele Din preajma locuinței mele, Să mergi pe-aice mai agale Că iată te asteaptă în cale O stâncă veche cu "Scrisoare" De la Românul Teofan, S-o duci cu vremea la Iordan! Acolo, slova românească Mai este cine s-o citească Și poate va aduce-aminte Că s-au aflat la "Sihăstrie" Și frați din scumpa Românie!