Când gura mea, iubite frate, Se va închide pe vecie Și mâna mea cea slăbănoagă Va înceta de a mai scrie, Atunci să cauți la răbojuri Pe care eu le-am însemnat În vremea când eram odată Cu gândul pasnic, adunat. Să cugeți cu luare-aminte Acestea ce s-au zămislit Din harul luminării sfinte În gândul meu cel umilit! Și dacă-ți vine întristarea Aproape de mormântul meu Atunci să mergi la Schitul nostru Că - nevăzut - mă duc si eu. Să mergi acolo primăvara Când toate jos se veselesc Și când se văd trecând cocoară Spre plaiul nostru românesc! Acolo să citesti cântarea Blagoslovitului Iordan Și apa va ține isonul La versuirea lui Ioan. Ea va cunoaste graiul tainic Și murmurând încetisor, Va face semn la păsărele Și toate vor cânta în cor!