Într-o sală îmbrăcată Cu icoane si cu flori Ospătează fețe-alese De Ierarhi si dregători. Iar în capul mesei sade Bucuros Mitropolitul Cel iubit de tot norodul Iacob îmbunătățitul. Este ziua lui cinstită Și de asta - negresit - Cele mai alese fețe Din Moldova au venit. Închinând mesenii veseli La pahare de vin vechi Un diacon îi sopteste Lui vlădica la urechi: "Să mă ierți Prea Sfințite, O bătrână de la țară Ar dori ca să te vadă Și de mult asteaptă-afară". Întru inima lui mare Și cu nobilă simțire Se trezeste dintr-odată, O duioasă presimțire! Și privind pe geam, la poartă, Ca să se încredințeze, A zâmbit cu duiosie, Începând să lăcrimeze. Toți se uită cu mirare, Neînțelegând de fel Când el spune la Diacon S-o aducă către el. Fără multă zăbovire S-a ivit o bătrânică În costumul de la munte; Cu opinci si cu sarică. Gârbovă, cu traist-n spate, Ea păseste cam agale, Sârguindu-se să calce Tot pe-alăturea de țoale! Ajungând lângă Vlădica, Dânsul s-a sculat grăbit Și primind-o i-a dat locul Cel din dreapta - mai cinstit. "Iaca, Mamă, (zice dânsa) Am stiut că ai patron Și-am venit pe jos de-acasă Să-ți aduc un mic "plocon". "Uite colo brânzisoară De la noi, de la obcină Și prea multă sănătate Cei de-acasă îți închină"! Toți se uită cu mirare La Înaltul Prea Sfințit Parcă vrând ca să-l întrebe Despre babă, ce-a pățit! Pricepând a lor mirare, El cu chipul zâmbitor Și cu buze tremurânde A rostit către sobor: Preacinstiților mei oaspeți! Nu vă mai mirați asa! Iată, bătrânica asta Este însăsi maica mea! Dacă astăzi sunt la cinste, Asta-i datorită ei, De la dânsa am eu viața Și smeritul obicei. Ea m-a legănat pe brațe Și la piept m-a alăptat Ea mi-a dat povață, Crezul ea m-a învățat. Respectați sarica asta Care vine de la oi Datorită ei sunt astăzi Ca Păstor ales de voi. Astăzi eu împart cu dânsa Cinstea mea cuviincios Și vă rog gustați cu toții Din smeritul ei "prinos"! Deci vorbind asa Vlădica Face semn la omul său Ca să dea la fiecare "Cascaval de la Rarău".