În cetatea Trapezundei Se afla odinioară O Biserică grecească Renumită în odoară. A slujit aici o vreme Înainte de război Un Arhimandrit cucernic Cunoscut aici la noi. Apucându-l răzmerița Fost-au pus la închisoare Si credea că bolsevicii Negresit au să-l omoare. Însă Dumnezeu cu darul Tainic l-a acoperit Si la Erihon pe urmă Amândoi ne-am întâlnit. Stând odată noi de vorbă Iată ce îmi povestea Despre "Raiul Sovietic" Si de suferința sa: Eu am fost fecior de preot Temător de Dumnezeu Si la rânduiala slujbei Sunt deprins din satul meu. Când m-a pus la închisoare Eu cântam neîncetat Mai ales "Anexandare" Care mult m-au mângâiat. De mizeria aceea Ce înduri la închisori Suferi moarte nu o dată Ci de zeci de mii de ori. Numai darul cel din ceruri M-a păzit precum mă vezi, Căci de judeci omeneste Greu îți vine ca să crezi. Cei închisi atunci cu mine Zi de zi eram luați Si trimisi ca robi la ocne Ori în piață împuscați! Cum erau odată alții Dusi ca pentru cercetat, Am rămas închis cu unul Dintr-un târg învecinat. Bietul om, acum nădejde De viață neavând S-a mărturisit la mine Si apoi mi-a zis plângând: Ziua libertății mele În zadar am asteptat; Văd prea bine că sfârsitul Astăzi s-a apropiat! Între altele, Părinte, Despre care am vorbit, Vreau să-ți spun un lucru tainic Nu de mult descoperit. Înainte de-a mă-nchide Când eram în Caucaz Am plecat la vânătoare Ca să-mi treacă de necaz. De primejdia răscoalei Socotind în gândul meu, Pe departe de tovarăsi Îmi plăcea să merg mereu. Colindând asa odată Si la moarte cugetând Nu departe de acolo Clopote aud sunând. Am crezut că-i nălucire Căci atuncia eu demult Nu mai auzisem clopot Si uimit stăteam s-ascult! M-am grăbit apoi spre locul Unde auzeam sunând Si intrând într-o poiană Am rămas parcă visând: Înaintea mea deodată Ca prin vis s-a arătat O frumoasă Sihăstrie Cu lăcas prea minunat. Îndreptându-mă spre poartă Un monah m-a observat Si iesindu-mi înainte Întrebatu-m-au mirat: Spune-mi omule crestine În ce chip ai nimerit? Căci de patru ani încoace Pământean nu s-a ivit! Povestindu-i întâmplarea M-a legat cu jurământ Ca să nu vădesc la nimeni Despre locul lor cel sfânt. Dacă Domnul astăzi ție Schitul nostru l-a vădit Nu voi tăinui de tine Felul cum ne-a ocrotit. Iată noi trăim aicea Mulțumind lui Dumnezeu, Un sobor întreg, cu preoți, Diacon si Arhiereu. Cănd a început prigoana Într-un duh ne-am adunat Si de-atunci, ziua si noaptea Slujbele n-au încetat. Si zicând Sihastrul asta Mi-a deschis Lăcasul lor Unde toți cântau atuncia Slavoslovia în cor. Îmi părea că sunt în ceruri Si pe îngeri văd cântând Iar în strană parcă Domnul Îmi părea că este stând! Închinându-mă cu frică Am plecat apoi grăbit La tovarăsi în pădure Să nu dau de bănuit. Terminându-si povestirea Cuviosul bătrânel S-a întors apoi spre mine Si a zis încetinel: După cum te văd Părinte, Si din cele ce mi-ai zis, Nu va trece multă vreme Si vei fi si tu închis! El aflase de la alții Că eu sunt de neam român Si-mi grăia stergându-si ochii Cu basmaua lui din sân. Eu îți spun acuma asta Ca celui duhovnicesc Care stai pe la pustie Spre folosul sufletesc! N-a trecut din ziua ceea Multă vreme la mijloc Si ne-a dus pe toți în lagăr Cu Latinii la un loc.