Părinții mei săracii, De timpuriu s-au stins Si eu fiind prea fraged Atuncia nu i-am plâns. Dar a venit si vremea Să-i plâng eu mai târziu Când mă aflam alături De alt cinstit sicriu. Căci Domnul rânduise Bunica să mă crească Să-mi fie ea si tată Si maică pământească. Iar când s-a dus bătrâna Cu sufletul la cer Atunci în lumea asta Eu am rămas stingher. Am plâns - cum zice - atuncea Cu lacrimi prea fierbinți Prin ea plângând si - tainic - Pe bieții mei părinți. La inimă durerea A fost asa de grea Încât mereu o rană De-atunci mă tirănea. Si rana asta veche Abia s-a vindecat Când Domnul mai aproape De Dânsul m-a chemat.