Limanul duhovnicesc
La "munte", suflete smerite,
Ridică-te acum degrab,
Căci "marea vieții" te înghite,
Cu mersul tău asa de slab.
În "barca ta" nu este bază,
Căci n-are pânze la catarg
Și drumul se îngreuiază,
Deci nu esti acum "în larg".
Limanul tău e mânăstirea,
Acolo traiul este lin
Și poți să capeți mântuirea,
Păzind monahicescul cin.
Auzi chemarea părintească
A Dulcelui Mântuitor:
Să lepezi grija cea lumească
Luându-ți "jugul cel usor".
Având credința neclintită,
Tu vei ajunge negresit,
(Pe calea neprimejduită)
La "Țărmul" cel prea mult dorit.
Urmează deci pe calea dreaptă
Strămosilor celor iubiți;
Căci, iată, duhul lor te-asteaptă
În "Țara celor Fericiți".
Mereu se roagă pentru tine
La Milostivul Dumnezeu
Să fii părtas cu ei la "bine"
Smerite suflete al meu.
Înapoi