La "munte", suflete smerite, Ridică-te acum degrab, Căci "marea vieții" te înghite, Cu mersul tău asa de slab. În "barca ta" nu este bază, Căci n-are pânze la catarg Și drumul se îngreuiază, Deci nu esti acum "în larg". Limanul tău e mânăstirea, Acolo traiul este lin Și poți să capeți mântuirea, Păzind monahicescul cin. Auzi chemarea părintească A Dulcelui Mântuitor: Să lepezi grija cea lumească Luându-ți "jugul cel usor". Având credința neclintită, Tu vei ajunge negresit, (Pe calea neprimejduită) La "Țărmul" cel prea mult dorit. Urmează deci pe calea dreaptă Strămosilor celor iubiți; Căci, iată, duhul lor te-asteaptă În "Țara celor Fericiți". Mereu se roagă pentru tine La Milostivul Dumnezeu Să fii părtas cu ei la "bine" Smerite suflete al meu.