Un creștin cu simplitate Râvnitor de mântuire Se-ntorcea scârbit odată De la Sfânta mânăstire. Patruzeci de ani de-a rândul El mergea la spovedire La un iscusit Duhovnic, Neavând nici o jignire. Dar acum văzând la dânsul Niște lucruri de sminteală, Se-ntorcea crestinul nostru Plin de multă îndoială: Spovedirea mea săraca Este fără de valoare Căci asemenea Duhovnic N-are dar de deslegare! Socoteam că are viață Decât alții mai "cu dar", Iar acum îl văd că este Un bețiv si un curvar! Cam asa zicea în sine Omul desnădăjduit Și mai mult n-avea curajul Pentru mers la spovedit. Ajungând în toiul zilei La un pârâias curat A băut cu lăcomie Fiind foarte însetat. Apa limpede si rece L-a făcut iscoditor Ca să vadă unde este Al pârâului izvor. Deci mergând pe malul apei A ajuns într-o vâlcea Unde se afla izvorul, Dar acolo ce era? Apa ceia minunată Se vedea iesind din mal, De pe gura unui câine Precum iese din canal. În mirarea lui s-arată Sfântul înger la izvor Și vorbeste către dânsul Cam în felul următor. Omule nechibzuit, Ce te uiți asa pierdut, Poate ai vreo îndoială Pentru apa ce-ai băut? Ai simțit ceva devale Te-ai îngrețosat cumva? "Nicidecum, răspunde omul, Bună apă mai era!" Dacă n-ai băut cu greață, Vătămare nu-ți va fi, Căci izvorul nu se spurcă Ori pe unde ar iesi. Deci să iei din asta pildă Pentru spovedirea ta, Ca să nu mai ai părere Îndoindu-te cumva! Darul Sfânt este din ceruri Ca izvorul din pământ, Preotul este organul Duhului Celui Prea Sfânt. După cum iesind din gură Apa n-a pierdut hotarul, Nici păcatele la preot, Nu au împuținat darul. Fii încredințat creștine Că mărturisirea ta De Hristos a fost primită, Nu te îndoi de ea!