E ziua învierii, azi clopotele trag Bătrânii stau pe prispe, iar unii stau în prag, Cei tineri si copii, iesind gătiți la drum Se duc ca să ciocnească la cimitir acum. Mireasma cea de Taină a Sfintei sărbători Se simte din tămâie, din iarbă si din flori, Livezile se-mbracă într-un frumos vesmânt. Și toate par acuma mai nouă pe pământ. Aproape de altarul Bisericii de lemn Un copilas aduce, făclii si untdelemn, Sărută Sfânta Cruce la proaspătul mormânt Apoi îngenunchiază și plânge suspinând. Când clopotele sună cu dangătul voios, Orfanul lângă Cruce suspină dureros! Fiind el în durere cu totul adâncit, Din sunetul de clopot un glas a auzit. Nu plânge azi copile și nu fii supărat, Căci iată sunt cu tine, Hristos a înviat! Era vorbirea dulce a maicii din mormânt, Gonindu-i întristarea din pieptul lui înfrânt. S-a ridicat îndată, cu sufletul uimit Și căuta să vadă pe care i-a grăit. Atuncia din Altarul cu zidul afumat Văzu zâmbind pe Domnul, cu Trupul Înviat. S-a luminat la suflet de chipul Lui cel blând Și lepădând durerea a zis asa în gând: Atuncia dacă Domnul aici a înviat Înseamnă că si mama cu Dânsul s-a sculat! Zicând asa cu gândul, s-a închinat smerit Și sărutând mormântul, spre casă s-a grăbit. La vatra părintească sta singur, singurel Căci tatăl lui, sărmanul, murise în răzbel Dormea la cei de-aproape, iar ziua alerga La casa cea pustie, și deseori plângea. Acum de Înviere, venind acasă iar A început orfanul iar să plângă cu amar, Dar clopotul se-aude la cimitir sunând Și iarăsi glasul maicii s-aude iar zicând: Nu plânge azi copile și nu fii supărat, Eu sunt s-aici cu tine, Hristos a înviat! De-atunci orfanul nostru a încetat cu plânsul Și orice clopot sună îl mângâie pe dânsul.