Făptură, chipul slavei mele, Răbdat-am moarte pentru tine Iar tu slujesti la fapte rele Făcându-ți chipul de rusine! A tale fapte prea viclene Îmi fac mai multă pătimire, Decât acele patru pene Ce m-au străpuns la răstignire. Mai lesne, Eu, răbdam cununa Cu spinii cei usturători, Decât să văd cum - totdeauna - Te-asemeni celor "râmători"! Scuipări si pălmuiri, tu Mie Mai rele Îmi pricinuiesti, Prin cea desartă vorbărie Si glumele cele lumesti. În coastă mă lovesti tu zilnic Cu sulița păcatelor Si Mă supui cu "duh năsâlnic" La "biciuirea spatelor". Îmi dai hlamidă purpurie Îmbrăcăminte de ocară, Prin ură si necurăție - Ca jidovii odinioară - Mai mult mă amărăste ruga Ce-o faci în cugetări desarte, Decât oțetul care, sluga Cu fiere Mi l-au dat la moarte! Cu trestie Mă bați la față Mai rău decât la Răstignire, Prin limba ta pizmătăreață Si prin cuvinte de bârfire. De mântuirea ta Eu - doară - Mai mult am însetat atunci, Decât la arsița amară, La ale Răstignirii munci! Evreii urâtori de bine, O dată - doar - M-au răstignit, Iar tu prin fapte de rusine, Mă răstignest necontenit! În temnița de la Pretoriu N-aveam atâta strâmtorare, Ca întru inima ta rece, Vicleană si nesimțitoare! S-a lepădat de Mine Petru, Dar toată viața s-a căit, Iar tu "Botezul Pocăinții" De mii de ori l-ai necinstit. Tâlharul credincios, pe Cruce Cu fierbințeală Mă chema, Iar tu fiind în ispite Cârtesti, în loc a mă chema. Mironosițele, la Patimi, Cu bărbăție M-au urmat, Iar tu când prigonesc credința Te-ascunzi, fiind împuținat! Cea curvă Mă uda cu lacrimi Stergându-Mă cu părul ei, Îar tu mergând la spovedire O faci numai din obicei! Zahei, dorind ca să mă vadă, Urcând în dud Mă astepta, Iar tu venind la "Sfânta Cină" Te trândăvesti a priveghia. El împătrit apoi întoarce Celor ce i-a nedreptățit, Iar tu măcar canonul zilnic A-l împlini nu te-ai silit! Zicând să vie după Mine, Feciorilor lui Zevedei, Ei M-au urmat lăsându-si luntrea Si pe părinții singurei. Iar tu, fiind chemat de Mine Prin cinul cel monahicesc, Îți faci de lucru cu rudenii Urmând năravului lumesc. Gândeste-te cum altă dată Mironosițele femei, Prin lepădarea cea de sine Urmau cu râvnă pasii Mei! Când Veronica, cu năframa, M-a sters la față de sudori, Întipăritu-M-am pe pânză Cu chipul Meu pătimitor. La fel si tu, stergându-ți tina Cu lacrima din ochii tăi, Atuncea, Eu voi scrie iară În tine chipul cel dintâi. Mă roagă Prea Curata Maică, Să fiu spre tine răbdător Iar tu de lucrul mântuirii Mereu rămâi nepăsător! Veninul cel dintru păcate Prin care tu Mă necinstesti Măcar acum cu lacrimi calde, Făptura Mea, să-l îndulcesti. Iar dacă Sfânta umilință La tine n-are încă spori Să versi măcar prin nevoință Duhovnicestile sudori! Iar dacă zaci în suferință Sau trupul ai neputncios Măcar oftează, cu credință Ca vamesul cel păcătos! Precum am ridicat de voie Povara Crucii, oarecând, Si astăzi Eu ridic povara Păcatelor de pe pamânt. În urma Mea pe drumul Crucii, Aleargă vamesi si curvari Si mulți ca Simon Chirineanul, Ridică Crucea spre Calvar. Mărturisindu-Mă pe Mine Mulțimea cea de Mucenci, Îmi scaldă urmele cu sânge Pe drumul Crucii - până aici - Cu sărutarea cea vicleană A Iudei mă batjocoresti, Când Trupul Meu îl iei spre hrană Iar ura nu o părăsesti! În urma Mea, pe drumul Crucii Aleargă mii de călători Si mulți, ca Simon Chirineanul, Ridică Crucea râvnitori. Iar cuviosii din pustie Si toți crestinii râvnitori, Îmi scaldă urmele cu lacrimi Si cu mulțime de sudori. Pe calea strâmtă si spinoasă Înflăcărați de sfântul dor, Aleargă mulți tâlhari si vamesi Iar tu rămâi nepăsător. Aleargă cei aprinsi la suflet Cu dorul sfintei mântuiri Si cu suspinuri bat la usa Cerestilor milostiviri. Făptură, vino cu credință Că Eu te-astept la Cruce iar Să-ți dau a Mea făgăduință Ca celui credincios tâlhar.