Milostive Iisuse, Nu mă osândi, Ci cu darul Sfintei mile Dăruieste-mi încă zile! Pe pământ în nepăsare, Rău am petrecut, Iar în lumea vesniciei Nu sunt vrednic veseliei. Trupul meu la patimi rele, Deseori l-am dat, Dar la ziua judecății Ce răspuns voi da Dreptății! Haina mea îi ponosită, Trupul întinat, Iar când viața se va stinge, Suflete, cum vei mai plânge! Pe acei fără prihană Foarte i-am smintit, Iar la inima curată Am lăsat o neagră pată. Ochii mei cu iscodire Rău s-au întinat Și de nu voi fi cu pază Văd la urmă mare groază. Gura mea neastâmpărată, Mult m-a vătămat Dar când ceasul va să sune Ticăloasa ce va spune! Nasul meu se desfătează Cu miros plăcut Dar mirosul de la moarte Cum va mai putea să-l poarte. În urechi acum îmi sună Cântece lumesti Dar pe vesnica sunare Cum voi auzi-o oare? Mâna mea se sârguieste la desertăciuni Dar de nu voi face bine Vai săracului de mine! Lasă lumea necredinții, Plină de sminteală Și te du la mânăstire Căutându-ți mântuire! Mintea ta este făclie, Fără untdelemn, De la Domnul cere milă Până când mai ai festilă. Frumusețea si puterea, Curse pregătesc Iar năravul cu momeală Te răpeste ca din oală. Frica morții ține minte, Nu uita de ea Cine-i lenes ca s-o poarte Sufletul își dă la moarte. Trupul tău la sân adoarme, Sânge pătimas Celor morți le lasă somnul Și trăieste pentru Domnul! Rugăciunea cea fierbinte, Caută s-o ai, Căci de frica rugăciunii Piere duhul urâciunii. Înălțarea minții tale, Grabnic s-o arunci Căci la gândul înălțării Bate vântul desfrânării. Cu năravul trândăvirii Nu călători Căci pe urma trândăvirii Vine boala nesimțirii. Fii cu dragoste curată Către Dumnezeu, Lasă dragostea lumească Pentru cea duhovnicească. Plângi adesea cu suspinuri, Inima zdrobind, Căci din apa umilinții Au băut în viață Sfinții. Vino astăzi către Mine, Jugul meu îi bun, Iară Sfânta Mea povară Tu o vei simți usoară! Lasă rude si prieteni, Slavă si plăceri Si venind urmează Mie Să viezi în vesnicie! Calea Crucii tu urmează, Până la mormânt Ca să porți apoi cununa Slavei Mele totdeauna! La Iordan aveai mormântul Îmbrăcat cu flori Iar aice cine moare, Nu mai are nici o floare. În grădină primăvara Toate se schimbau Iar smerita mea chilie, Nu se schimbă pe vecie. Apa cea blagoslovită Jos se revărsa Iar aici pe stânca arsă, Nici o apă nu se varsă. Pe cărarea de la poartă Mulți erau trecând Iar pe-aicea nu mai trece Decât cel cu suflet rece. Turturele în luncă Vesele cântau Iar aicea turturica N-o mai vede "Abunica"! La Lăcasul cel din vale Mult mă mângâiam, Iar aicea mângâierea Este ca să-mi plâng durerea. Azi la Crucea de la "scară" Nu mai este drum Cel plecat odinioară, Nu se mai întoarce iară. Lângă ea s-a pus hotarul Vechiului "Ioan" Și a lui "Egumenie" Se îngroapă pe vecie! Frații mei îmi poartă greul Ca unui sărman Dar celui ce n-are silă, Nu i se cuvine milă. Viața mea de-acum se trece Grabnic ca un vis Pocăiește-te Ioane, La "Lăcașul Sfintei Ane"!