Să-ți vezi, Iordane, de pustie, Voi fraților, vedeți de Schit, Că eu mă duc din "bătălie", Fiind la suflet greu rănit ! De-acuma nu voi bea, Iordane, Din apa ta plină de dar Și nici cu pasii mei nevrednici Nu voi călca al tău hotar ! Iar ochii mei nu văd de-acuma Cum zburdă apele în vad Și noaptea cum zâmbeste luna De după munții Galaad ! N-aud de-acuma sunet dulce Al frunzelor de la curmali, Nici seara chiote în coruri A megiesilor sacali. Iar primăvara niciodată De-acum nu pot s-aud în zori Cum cântă mii de păsărele Conduse de privighetori. Mirosul cel de iarbă verde, Apoi aroma de la flori Nu vor să-mi farmece simțirea De-acum în anii viitori. Cântarea Sfântă Românească Și grai al Sfintei Rugăciuni Pe limba noastră - pentru mine - De-acuma n-o să mai răsuni. Privirea mea cea visătoare De-acuma n-o mai ațintesc Pe fața Sfintelor Icoane De la Altarul Românesc ! Lăcas cinstit, rămâi cu bine Că eu, nevrednicul, mă duc Să stau în casele streine, Decât să am aici bucluc ! Rămâi cu farmecul Iordane, Și-l dă la alții din belsug Să-ți cânte versul cel de taină Sihastrii fără viclesug ! Păzeste Sfinte Prooroace Pe frații cari mai rămân Să-ți fie turmă cuvioasă Cu nume vrednic de "Român"!