O păsărică din pustie Cu pene galbene verzui, Avea sălasul lângă mine În care ea crestea doi pui. Din zori pleca sărmana mamă S-adune hrană pentru pui: Bondari din cei mai cruzi si muste, Semințe moi si viermisori. Odată cum sedeam afară O văd luptându-se vânjos Să rupă-n două (pentru masă) Un pui de sarpe veninos. În vremea când lovea cu ciocul Sărmana nici n-a observat Că sarpele ca răzbunare, Otrava morții i-a lăsat. Mergând din nou la vânătoare Ea n-a mai dat pe la cămin, Căci i-a venit în cale moartea Lucrând a sapelui venin. Zadarnic strigă azi orfanii Cerând cu jale ajutor, Dar maica nu se mai iveste Și cine are grija lor? Îmi plânge inima de milă Cum mor acum vecinii mei, As vrea să le ajut cu hrană Dar nu mă pot sui la ei. O, câte suflete crestine Nu sunt asemenea ca ei: Nemângâiați duhovniceste Din cauza celor "misei"! De câte ori cinstiții "Dascăli" - (Ce sunt ca maica la norod) - Se otrăvesc cu "moda nouă" Întinsă azi ca un năvod! Așteaptă de la ei povață Săraca lume în zadar, Căci ei sunt morți Duhovniceste, La cine să mai afli "dar"? Mai sunt apoi părinți cu râvnă Prea mare pentru fiii lor: Și strâng din rodul nedreptății Prin care sufleteste mor. Dim strâmba lor agoniseală Nici nu se procopsesc; Că cele ce se sting cu patimi Cu patima se irosesc!