POEȚI CĂUTARE

Rețetă duhovnicească

Un dram de viață cât mai este În lumea asta să trăiesti Jertfeste-l numai pentru suflet Și lasă grijile lumești. Un singur an, sau jumătate, O lună poate ți-a rămas, Sau numai ziua cea de astăzi, Ba poate chiar numai un ceas. Pe cât de tainic se arată Hotarul vieții pe pământ Pe-atât mai scurt să-ți pară drumul Ce duce până la mormânt. Să nu mai cauți la plăcerea Prietenilor trecători Căci ei nu pot să te ajute Atuncea când va fi să mori. Prieten bun câstigă-ți plânsul Și "Rugăciunea lui Iisus", Căci plânsul stinge focul vesnic Iar ruga te înalță sus. De-asemenea să ai prieteni Poruncile dumnezeiesti Pe care, fără de prihană, Cu dragoste să le păzesti. Prietenia cea cu lumea Te lasă singur la mormânt Și numai "faptele credinții" Tovarăsi - mai departe - sunt.

Înapoi
POEȚI CĂUTARE